Prezentare Proiect
PRODUCEREA DE ENERGIE VERDE PRIN CONSTRUIREA UNUI PARC DE PANOURI FOTOVOLTAICE ÎN MUNICIPIUL BUZĂUProiectul este localizat în Municipiul Buzău, Judeţul Buzău, amplasat pe doua cărţi funciare. Cartea funciară nr. 71593, Tarlaua 39, Parcela 709, Lot 2 în suprafaţă de 18428 mp şi Cartea funciară nr 74396, Tarlaua 39, Parcela 709, Lot 2 în suprafaţă de 59243 mp.
Obiectivul general al proiectului
Obiectivul general al proiectului îl constituie realizarea unei facilitati de productie a energiei electrice din surse regenerabile în Municipiul Buzău, pentru consum propriu al U.A.T., în vederea atingerii obiectivelor din Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030, aprobat prin H.G. nr. 1.076/2021 privind ponderea globală de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie şi pentru decongestionarea Sistemului Energetic Național prin utilizarea de noi capacităţi de producție a energiei electrice descentralizate. Proiectul urmăreşte creşterea capacităţii nou instalate de producere a energiei din surse regenerabile (solar) pusa în funcţiune şi conectată la reţea, reducerea gazelor cu efect de seră, creşterea producţiei brute de energie primară din surse regenerabile şi creşterea producţiei totale de energie electrică din surse regenerabile.
Obiective specifice
• Reducerea cantităţii de energie electrică achiziţionată din SEN pentru consumul propriu de energie al municipiului Buzău, pentru care cheltuielile de funcţionare sunt finanţate de la bugetul local, respectiv următoarele categorii de servicii: Iluminat public, Spații administrative şi Stadion Atletism;
• Reducerea impactului asupra mediului, cuantificat prin amprenta de CO2 echivalent;
• Creşterea numărului şi puterii instalate a instalaţiilor de producere de energie electrică verde;
• Asigurarea unei dezvoltări durabile a municipiului Buzău, prin reducerea cheltuielilor anuale cu energia
Valoarea totală a proiectului este de 22.866.442,76 lei
Valoarea maximă asigurata din Fondul pentru Modernizare: 22.866.442,76 lei
Perioada de implementare: 07.02.2025-31.12.2026




